Urme-n praf

...Iarna... Noapte... Fulgii sclipesc in bataia luminilor palide din oras. Mergem la brat pe o strada necunoscuta...
   Intram in sala de teatru, dupa putina asteptare incepe piesa cu un accent grav. Stam alaturi, imbratisarea strinsa in care ne aflam permite fiorilor sa migreze dintr-un corp intr-altul fara a intilni nici o bariera... ar fi continuat parca la infinit daca piesa nu ar fi sfirsit.
   Si iata-ne intr-un autobus cu tineri galagiosi, din nou intr-o imbratisare strinsa... Pe geam abia-abia se mai desluseste un contur vag. Intunericul ne separa de restu', iar linistea devine o cortina ce ne protejeaza de asediul zgomotului staruitor... Urmeaza un sarut... o mingiere si iarasi un sarut... Instantaneu sint cu prins de ginduri, pentru o clipa am trait drama personajului din piesa de mai devreme, sfirsitul tragic ma face sa ma trezesc brusc la realitate. O privesc... e multumita... as privi-o la nesfirsit...
    Am ajuns la oprirea noastra. Continuam sa mergem la brat prin multimea de fulgi, dar de data asta pe o strada bine cunoscuta... E incintata. Mi-a reusit...

    Poate pare banal, dar asemena momente, pline de satisfactie, devin urmele din nisipul vesnic al timpului…