Si iarasi dezamagit de scoala...

   Acelasi sistem defect. Aceeasi profesori obsedati de note... Toti, in scoala, sint catalogati dupa nota din registru. Si atunci cind elevul clasificat ca fiind de nota 5 reuseste in viata mai bine decat cel de 10,  se intreaba profu' de altadata «cum dreacu mah ca a fost la mine in clasa si nu lega nici doua vorbe ca lumea?!». Dar iata ca eminentu' de odinioara a ajuns sa lucreze 8-10 ore pe zi cu salariu minim... Saracu' ce «baiat bun» era... ERA in mortii masii ca odata iesit dupa poarta scolii s-a pomenit ca are un cap «doba» de teorie. Si ce face acel tinar cu teoria voastra cind toti cauta persoane experimentate?! I-si baga genunchiu in vinjoiu cui stie el si o ia iarasi de la zero,invatind practica poate in cu totu' alt domeniu decit cel studiat.
   Incep sa inteleg, mai mult decit mi sa parut ca pot, cuvintele unei persoane cu scaun la cap «ce folos ca-i desteapta in carte, daca in viata e bum-bum?» si intr-adevar ce folos? Caci revenind la acelasi sistem defect daca privesti mai atent parca intentionat educa generatii incompetente...      

22 de elevi

    22 de elevi plictisiti de ore...  22 de elevi care asteapta bacu (sau mai exact vacanta) ... 22 de elevi... 22 de elevi care si-au bagat piciorusele si le trece timpu printre foile scrise pe jumate. Si acum de ce nu mi-as baga si eu piciorusele daca dispozitia si somnolenta combinate au un efect mult mai placut decat marijuana???
   Sintem o generatie noua de care se pling profii ca «nu gindeste». Dar daca fac un efort sa gindesc nitel, majoritatea profilor au trecut de 45, si deci tendinta de a ne compara cu precedentii nu-i ea oare invidie nu-i dorinta de a fi din nou tinerei??? Poate...
    Insa 22 de liceeni dormiteaza in continuare...                                                                      

Cazut rapus de ginduri...

      Ramas tete-a-tete cu singuratatea... Vremea de-afara aiurea... Dispozitia la zero... plictiseala ia amploare... Incerc sa exprim prin cuvinte ceea ce nu-mi pot explica prin ginduri...Incerc sa plec de la o idee dar gindurile imi invadeaza mintea, fiecare mai agreabil decit precedentul, fiecare diferit de precedentu'... si totusi ma opresc la vechiu' proverb «Daca cazi de sapte ori, trebuie sa te ridici de opt.» De cite ori am incercat sa inteleg ce-ar insemna, citi au incercat sa inteleaga ce-ar insemna?! Poate ar avea alt sens, dar dupa mine a opta ridicare corespunde cu nirvana. A opta ridicare nu este  altceva decit o contopire cu sinele, o contopire armonioasa care are forta de a ridica deasupra tuturor pe cel ce-i capteaza si asimileaza energia.
     Subit termin de fumat ultimile idei triste... spontan dispozitia prinde contur... Ascult un beat semnat Bitza CTC, si-mi las tristetile sa se reverifice...

Tentativa de evadare in necunoscut

   Privesc prin geam… ma gindesc la... la ce ma gindesc singur nu stiu... gindurile imi invadeaza mintea, ginduri diverse, fiecare diferit de precedentu', vreau sa inceteze, si totusi nu sint in stare sa ma impotrivesc... O forta din interior tinde spre a se exterioriza... ma simt de parca mi-as fi piedica. Simt ca undeva sunt asteptat, incerc sa plec dar... sint blocat.

  Poate e din cauza ca mi-am pierdut scopul... Poate e din cauza ca nu stiu spre ce ma indrept... Poate e din cauza ca nu simt impulsul potrivit...Sau poate e din cauza ca ma aflu in cautare... Nu stiu din ce cauza e dar ma prabusesc in neant, si pare ca nimic nu ma poate opri...

   Obscurul ma striga, incerc sa evadez, sa-l ating, dar... Melodia din boxe ma trezeste mult prea brusc la realitate...

Incotro ne indreptam?!...

    Tot mai des apar in mass-media articole cu titlu «problemele tinerelor». Am citit recent un asemenea articol. Ziceau aia ca avem o serie de probleme precum comunicarea, problema aparuta in ultimii ani, dar din ce in ce mai grava. Am stat pe ginduri un pic, indeajuns incit sa inteleg ceea ce este stiut de toti. 

    Avem o categorie de tineri care comunica doar in chaturi, doar pe siteuri de socializare. La prima vedere e foarte bine, se leaga prietenii dintre persoane care in mod traditional nu s-ar fi intilnit, poate, niciodata. Dar privind putin mai adinc vedem, ca prieteni foarte buni  pe un site de socializare, (de multe ori din aceeasi localitate) nici nu se saluta cind se intilnesc. Apoi din nou online si prietenia continua in ritmul in care apogeul nostru va fi doar un OFFLINE general caci sfirsitul lumii va veni cind cararusa dintre noi se va transforma in paragina...

     

Cine-si alege prietenii???

Auzisem ca in viata trebuie sa-ti alegi prietenii cu grija. Dar cine isi alege prietenii??? Si daca cineva-i alege, dupa ce criterii???
     Lasindu-ma dus in eroare, am incercat de mai multe ori sa-mi aleg prietenii dar nu mi-a reusit, prieteniile s-au legat de la sine, si parerea mea ca asemenea prietenii is mult mai viabile. O prietenie se leaga atunci cind exista un punct de tangenta intre persoane, un puct care trebuie descoperit si nu ales caci altfel prietenia devine doar o iluzie, poate o iluzie placuta, dar totusi o iluzie, care se spulbera cind vintul isi schimba directia.
    Poate eu nu patrund in absoluta profunzime a afirmatiei, insa consider ca cu grija trebuie s-alegi persoanele carora sa le zici FRATE.
    Prietenii NU se aleg ca la supermarket...

Urme-n praf

...Iarna... Noapte... Fulgii sclipesc in bataia luminilor palide din oras. Mergem la brat pe o strada necunoscuta...
   Intram in sala de teatru, dupa putina asteptare incepe piesa cu un accent grav. Stam alaturi, imbratisarea strinsa in care ne aflam permite fiorilor sa migreze dintr-un corp intr-altul fara a intilni nici o bariera... ar fi continuat parca la infinit daca piesa nu ar fi sfirsit.
   Si iata-ne intr-un autobus cu tineri galagiosi, din nou intr-o imbratisare strinsa... Pe geam abia-abia se mai desluseste un contur vag. Intunericul ne separa de restu', iar linistea devine o cortina ce ne protejeaza de asediul zgomotului staruitor... Urmeaza un sarut... o mingiere si iarasi un sarut... Instantaneu sint cu prins de ginduri, pentru o clipa am trait drama personajului din piesa de mai devreme, sfirsitul tragic ma face sa ma trezesc brusc la realitate. O privesc... e multumita... as privi-o la nesfirsit...
    Am ajuns la oprirea noastra. Continuam sa mergem la brat prin multimea de fulgi, dar de data asta pe o strada bine cunoscuta... E incintata. Mi-a reusit...

    Poate pare banal, dar asemena momente, pline de satisfactie, devin urmele din nisipul vesnic al timpului…

Traeste - Plateste

    Zicea cineva ca daca calatoresti nu conteaza unde ajungi, esentialul se afla anume in calatorie si important e sa nu stai pe loc... Cineva raspundea ca insusi calatoria nu are rost daca nu cunosti punctul de sosire...

Am cintarit indelung aceste afirmatii... mai aproape ma simt de prima. O calatorie este o calatorie iar punctul final este si cel de start, iar daca nu te intorci de unde ai pornit calatoria devine doar o emigratie in urma careia totul ramine in urma...
  De altfel cu totii ne aflam intr-o calatorie, o calatorie continua si cu totii stim punctul final. Dar pin la urma nu asta conteaza, conteaza ca atunci cind vine finisul, privind in urma sa nu vezi atit lumina cit sa te simti implinit de cele realizate. Poate e prea devreme pentru mine sa vorbesc despre asta dar vad prea bine ca lumea si-a perdut orientarea, tot mai multe persoane sint prinse in neagra disperare a goanei dupa ( as fi vrut sa scriu FERICIRE in loc de...) bani. O gona drastica unde toti se sfisie intre ei calcind pe cadavre in drum spre... spre nimic... Mai nou «Singele se face apa/ Se lupta frate cu frate»
  Privind in jur si vazind atitea orfelinate arhipline cu copii oropsiti si uitati de toti, volens nolens te umpli de dezgust in fata acestor societati «civilizate» in care se merge cu pasi mari si increzuti spre nulitate.

   NU stiu care e scopul religiei si nici nu stiu daca-s ateist sau nu, dar mi se pare ca e din ce in ce mai evident ca oricare din religii (pina la metamorfoza in fanatism) este doar un pai in mijlocul lacului plin de vicii, este doar un argument pentru ca oamenii sa puna accentu' pe valori, este doar un imbold pentru a-i face mai buni... Poate fi si asa dar aceasta metoda pierde prompt din tritoriu.
    Este stiut ca daca vrei sa traiesti trebuie sa platesti, dar continuind in acelasi ritm  notiunea de «lumea a treia» se va transforma in «dimensiunea a patra» ...
   Lumina de la capatul tunelului inca e aprinsa...

Unde se afla deosebitu'...?

Nimic deosebit... o simpla lectie de romana. Profitam de neatentia profesorului si initiam o discutie, cu colega de banca, o persoana aparte intr-o lume ipocrita. Discutia este intrerupta... profesorul a rugato sa citeasca un fragment din «Samariteanca» si nu e vorba de articolul cela din Saptamina cu povesti de dragoste, e vorba de nuvela lui Druta... si deci citeste... Atunci cind ajungem in locul unde se povesteste despre copiii cu dezabilitati din scolile speciale, sensibilitatea ei, fata de persoanele mai nedreptatie de soarta decit ea, se face simtita. Incearca cu greu sa-si inabuse lacrimile, nu reuseste si le ingaduie sa curga libere... Sfirseste fragmentul se intoarce la mine si zimbeste inocent, printre genele umede o privire pura parca doreste sa glasuiasca «Dar sint nevinovati...»  

Acum incerc sa inteleg cum se face ca intr-o lume unde se vorbeste tot mai des despre valorile umane se intilnesc tot mai rar persoane care le detin. Nu prea imi reuseste dar totusi inca mai incerc...

In asemenea momente involuntar incep sa disting care personae creeaza latura perfida in societate si care cu adevarat au inima cristalina... «Am 3 degete pe care-mi numar prietenii in viata» dar pentru asemenea persoane se mai gaseste inca unu, cu siguranta...