Week-end de toamna (part II)

Luminarea Recunostintei

...Din nou la drum, spre Cetatea Sorocii. Incintati de noaptea minunata, pentrecuta pe malul Rautului, putin dezamagiti de faptul ca manastirea sapata in piatra, la inceput poate ca adapost in fata invadatorilor, era inchisa pentru ca slujba se desfasura in biserica din localitate, cum ne-a vorbit un satean, asa se obisnuieste in zilele de sambata. Insa drumul, drumul e prieten cu calatorul, iar daca ai calatoria in singe te simti sigur ca ajungi la destinatie. In principiu vedeam doar cum intru in cetate, poate ma asemanam in subconstient cu Stefan sau cel putin cu un ostean de-al sau aflat la datorie, dar incercam sa creiez imaginea acelei zidiri care n-o vazusem niciodata... Foamea si amorteala, de la spatiul ingust din masina, a pus stapinire pe noi si am fost nevoiti sa facem un mic popas. Am avut noroc de o vreme incintatoare, cu un soare care rareori se intilneste la noi in toamna, un cer albastru ca si iulie ar fi invidoasa pe acel noiembrie. Si iata-ne dupa inca citiva km ajunsi la marginea orasului Soroca, cetatea se zoreste de dupa cladiri,de parca ne-ar fi asteptat,... Intru in cetate mindru si curios, vad in fatsa ochilor acea istorioara din abecedar unde cocostircii aduc struguri ostenilor ramasi fara provizii, o legenda frumoasa. Am imortalizat unele clipe in memoria aparatului de fotografiat si cu gindul ca aceasta mica cetatuie a aparat toata europa de invaziile hoardelor tatare si a fost un stilp principal in apararea crestinismului, planuiam plecarea spre urmatorul punct din traseul nostrum,cind am auzit, antimplator, pre cineva vorbind despre Luminarea Recunostintei. Am hotarit sa urcam cele 765 de trepte spre monumentul, nu atit de vechi dar la fel de important, pentru a ne simti cu inima impacata, caci de altfel daca ajungi la soroca si nu vezi luminarea este un minus ce trage greu la cintar. De linga monumentul masiv se deschide o panorama coplesitoare. Amurgul se apropie si drumul nostru se indreapta spre manastirea Saharna...