Week-end de toamna (part IV)

...Si din nou la drum...  Rugam o babuta din Saharna sa ne precizeze directia spre Tipova, asa cum era de asteptat am fost indrumati corect. Iesim din sat pe un drum de tara anevoios spre o sosea neteda, dar nu ne acomodam bine la calmul drumului ca intram in noua localitate pe un drum doar pietruit, pe care se zgiltiau pina si gindurile. La finele drumului ne astepta un peisaj magnific. Traversam o cararusa ingusta care iti poarta gindul in departari adinci, si parca fara sa vrei iti imaginezi cum pe aceeasi poteca micuta se strecurau calugarii ducindu-si vedrele cu apa. La capatul micii trecatori sta de veghe o mica manastire rupestra ce isi asteapta pelerinii. Intram, ne inchinam, sintem miruiti,de catre un preot, apoi ne intoarcem pentru a vizita si cascadele renumite pe intreg teritoriul tarii.
    Plecam la «cascade» intru-cit am gresit diretia am ajuns doar la una din cele patru care exista in total la Tipova, profitam ca toti sint plecati sa viziteze celelalte cascade si nu ne putem refuza placerea de a ne inviora putin sub apa proaspata.  Apoi incepem a ne departa, cu forte noi, pornim alergind. Izovarasul cu apa finuta pe linga care trecem ne potoleste setea, apoi din nou la alergat, iar cind vuietul apelor cazatoare nu se mai aude incepe cintecul pasarelelor, niste pasarele micute ce traiesc printre tufele de paducei, acei paducei impunatori prin culoarea lor rosie atunci cind se mai zareste unde si unde cite o frunza oxidata de brumele toamnei. Dealul din calea nostra parca crestea fortindu-ne la un moment dat sa ne tragem sufletu, inca putin si iata-ne ca biruim acel costis impunator.
  Dorinta de a ramine este enorma dar e duminica dupa-amiaza si vacanta e pe sfirsite. Cu gindul la mica, dar plina de placeri, excursie ne indreptam spre casa.  Ajungem in oras si toata lumea este grabita, nimeni nu are timp sa priveasca in jur, toti sint ocupati, prea ocupati sa se mai relaxeze, prea obositi sa mai aiba timp si pentru ei... Noi continuam deplasarea si doar inima din cind in cind mai sopteste cite-un gind, incearca sa scoata la iveala «dorul de ceea ce n-am vazut, inca»...

Week-end de toamna (part III)

...Drumul nostru se indreapta spre manastirea Saharna. Trecem prin Rezina, facem rost de provizii, apoi continuam deplasarea lasind in urma o oaza de lumini... Vazuti in micul satuc Saharna cautam un loc de popas, sintem indreptati, de catre un localnic, spre malul Nistrului, cind eram gata sa ne instalam un altul ne-a sfatuit sa schimbam locul putin mai in susul riului, il urmam...ajungem... pregatim un mic focusor, cei mai curajosi incearca apa Nistrului atunci cind in aer temperatura nu depaseste 15 grade C... Noaptea s-a dovedit a fi total diferita de precedenta. Datorita aburilor de deasupra Nistrului combinati cu fosnetul produs de animalele lasate peste noapte in aer liber, fara sa vrei te lasi cuprins de fiori, iar in lumina rugului toate nalucirile parca se amplifica. Doar zorii diminetii iviti de dupa malul abrupt spulbera ultimile iluzii... Intram in ograda manastirii asteptint ceva deosebit, am primit ceva deosebit: peisajul uimitor in concordanta cu melodiosul sunet de toaca si clopote relaxeaza pina si ultimu neuron. In acelasi ritm cu aceeasi ardoare continuam deplasarea pe o carurusa sapata in piatra de-a lungul riuletului Saharna. Ajungem la renumita cascada sub care, intr-un mic dus, ne incercam rezistenta la frig. Malurile masive, din piatra alba, strajuiesc albia riuletului lasind un singur briu liber pe unde ptrunde cite o raza ratacita in neant. Inviorati,  privim pentru o ultima data peisajul impunator, si din nou la drum...  

Week-end de toamna (part II)

Luminarea Recunostintei

...Din nou la drum, spre Cetatea Sorocii. Incintati de noaptea minunata, pentrecuta pe malul Rautului, putin dezamagiti de faptul ca manastirea sapata in piatra, la inceput poate ca adapost in fata invadatorilor, era inchisa pentru ca slujba se desfasura in biserica din localitate, cum ne-a vorbit un satean, asa se obisnuieste in zilele de sambata. Insa drumul, drumul e prieten cu calatorul, iar daca ai calatoria in singe te simti sigur ca ajungi la destinatie. In principiu vedeam doar cum intru in cetate, poate ma asemanam in subconstient cu Stefan sau cel putin cu un ostean de-al sau aflat la datorie, dar incercam sa creiez imaginea acelei zidiri care n-o vazusem niciodata... Foamea si amorteala, de la spatiul ingust din masina, a pus stapinire pe noi si am fost nevoiti sa facem un mic popas. Am avut noroc de o vreme incintatoare, cu un soare care rareori se intilneste la noi in toamna, un cer albastru ca si iulie ar fi invidoasa pe acel noiembrie. Si iata-ne dupa inca citiva km ajunsi la marginea orasului Soroca, cetatea se zoreste de dupa cladiri,de parca ne-ar fi asteptat,... Intru in cetate mindru si curios, vad in fatsa ochilor acea istorioara din abecedar unde cocostircii aduc struguri ostenilor ramasi fara provizii, o legenda frumoasa. Am imortalizat unele clipe in memoria aparatului de fotografiat si cu gindul ca aceasta mica cetatuie a aparat toata europa de invaziile hoardelor tatare si a fost un stilp principal in apararea crestinismului, planuiam plecarea spre urmatorul punct din traseul nostrum,cind am auzit, antimplator, pre cineva vorbind despre Luminarea Recunostintei. Am hotarit sa urcam cele 765 de trepte spre monumentul, nu atit de vechi dar la fel de important, pentru a ne simti cu inima impacata, caci de altfel daca ajungi la soroca si nu vezi luminarea este un minus ce trage greu la cintar. De linga monumentul masiv se deschide o panorama coplesitoare. Amurgul se apropie si drumul nostru se indreapta spre manastirea Saharna...

Week-end de toamna

O calatorie scurta, cat tine un week-end, de toamna...
Am pornit in intr-o calatorie de-alungu' batrinului Nistru. La inceput de noiembrie, 4 tineri plini de entuziasm, dornici de aventuri, motivati sa cunoasca noi locuri din R.Moldova ( Tara cunoscuta doar de cei alesi).
  Ajunsi in Complexul Turistic "Orheiul Vechi" prima noapte in aer liber a fost minunata. Gindul ca cu aproape doua mii de ani in urma prin acele locuri cei mai puternici razboinici ai timpului isi pregateau armele si cantau cintece de lupta, sau poate... era chiar locul unde se aduceau jertfe lui Zamolxe, un gind care persista si se reintoarce ori de cite ori privesti in jur si vezi parca se contureaza o figura omeneasca printre pietrele inconjurate de mistica. Ecoul, care predomina pe tot parcursul, parca mai tine vii acele clipe, parca, printre aceleasi pietre pline de mistica, se aud soaptele acele vremuri trecute si apuse demult in negura timpului... Doar odata cu sosirea diminetii se mai limpezeste atmosfera  si vezi ca figura omeneasca de noaptea trecuta era un simplu copacel ce se legana in adierea vintului tomnatic, iar soaptele la fel nu-s decit frunzele cazute printre copaceii de talie micuta... Ne-am dezmortit la pensiunea "La Popas" cu cate o ceasca de ceai ferbinte, dupa care o scurta vizita prin imprejurimi si din nou la drum, spre Cetatea Sorocii...